De la sud la nord

SAMSUNG CSCMereu mi-am dorit sa ajung cat mai aproape de acel/e punct/e unde “se agata harta Romaniei in cui” – ceea ce presupunea, pentru mine, traversarea tarii de la sud la nord.

Am reusit sa fac asta in vara care a trecut, dupa un voiaj de exceptie.

 

Prima oprire am avut-o la Cetatea Alba Iulia, pe care nu o mai vazusem de aproximativ zece ani. Imi aduc aminte ca m-a uimit la vremea aceea, insa acum cu atat mai mult cu cat lucrurile au evoluat in bine, iar investitiile si restaurarile facute cetatii denota un mare interes si foarte mult bun gust.

Exista acum foarte multe terase si restaurante in interiorul cetatii – cu o servire impecabila – toate aleile pavate, chioscuri cu mici suveniruri etc.

Nu am putut zabovi mai mult de doua ore, cu tot cu mica pauza de cafea la una din terase, asa ca am purces mai departe la drum spre urmatoarea destinatie – Turda. Am ales sa nu folosesc niciun gadget de navigatie si m-am ghidat dupa indicatoarele rutiere. Nu s-a dovedit a fi cea mai buna alegere, avand in vedere ca dupa ultimul indicator care imi spunea sa merg inainte, nu am mai gasit altul si m-am trezit pe un drum judetean despre care am fost convins ca nu putea fi cel principal spre Turda, drept pentru care am facut cale intoarsa si am apelat la navigatia furnizata de Google.

Rezervasem, de cu doua saptamani in urma, doua camere la una din pensiunile din Turda, de altfel singura cu doua camere libere, dintr-o serie de circa zece incercari nereusite. Am ajuns spre seara la destinatie, oboseala deja era resimtita si nu ne doream decat sa ne relaxam la un pahar cu vin, in curte, apoi sa ne odihnim. Doar ca, odata poftiti in curte de catre gazda (o domnisoara de vreo saisprezece ani), nimic din ceea ce vazusem pe site-ul pe care facusem rezervarea nu semana cu realitatea de la fata locului. Ca atare, am fost de acord impreuna cu gazda, sa ne restituie contravaloarea cazarii si a trebuit sa cautam cazare in alta parte, lucru nu tocmai indicat dupa oboseala acumulata… In fine, am gasit relativ repede pe net o pensiune la douazeci de kilometri de Turda si am si plecat. Casa apuseniInsa pe masura ce ne apropiam de noua destinatie, drumul devenea din ce in ce mai prost pana cand, asfaltul deja “dinamitat” s-a terminat si el, insa chiar in acel moment am zarit o pensiune si ne-am zis ca nu ar strica sa intrebam daca ne pot gazdui.
Norocul nostru, doar doua camere libere.SAMSUNG CSC Locul –Pensiunea Poarta Apusenilor – este mirific si desi suntem in luna august, iar altitudinea este joasa, seara este racoroasa. Camerele foarte curate si confortabile, iar curtea din spatele pensiunii dotata cu foisor foarte mare, balansoare, si mese de gradina umbrite de meri romanesti, ne-au dat in sfarsit senzatia de odihna pe care o cautam.

A doua zi, dupa micul dejun delicios, am plecat inspre Salina Turda, urmatorul obiectiv pe care ni-l stabiliseram. Aici, aglomeratie extrem de mare, la care ne si asteptam, de altfel. Totul extrem de bine pus la punct, de la intrarea foarte futurista, la tot ceea ce inseamna acces.

SAMSUNG CSC

Am petrecut cateva ore bune in subteran, urmand traseul de vizita prestabilit. Punctul culminant a fost, bineinteles, cea mai adanca zona a salinei – lacul. Aici am stat cateva minute la coada pentru o plimbare de douazeci de minute cu barcuta, care a meritat pe deplin.

Am parasit Salina Turda cu destinatia Baia Mare – Hotel Romanita – pe care ne-o si stabiliseram ca pe o baza de plecare pentru alte cateva excursii. Insa nici drumul de la Turda la Baia Mare nu a fost lipsit de “peripetii”. Avand experienta zilei trecute in care am preferat indicatoarele rutiere, navigatiei prin GPS, acum am ales ca din Cluj sa apelez la tehnologie si sa ignor tot ce insemna indicator… Dar cu indarjire! Am traversat Clujul si ne-am pomenit pe o sosea (probabil judeteana) pe care nu am vazut alte masini buna bucata de drum. Ma asteptam ca acest drum sa faca legatura la un moment dat cu drumul european pe care il studiasem inainte de a pleca de acasa. Ei bine, aceasta speranta nu avea sa se fructifice prea curand si oricum deja mersesem prea mult astfel incat sa ne mai intoarcem sau sa cautam rute altrnative. Peisajul intalnit a fost, insa, extraordinar de frumos: dealuri si pajisti intinse, paduri seculare de stejari atat de dese ca abia zareai o raza de lumina (si din care parea ca nu se furau nici cioturile cazute), sate cu case specifice Ardealului(am trecut chiar si prin sate care mai numarau doar cateva familii). Asfaltul “s-a tinut de noi”, cum si noi ne-am tinut de el pana cand “a disparut”, mai intai sub forma de gropi, dupa care definitiv, sub forma de drum pietruit – moment in care a intervenit panica. Cu un ochi la indicatorul de carburant, cu altul la navigatie si cu altul la drumul care parea ca se infunda dupa fiecare curba! Am ajuns fata in fata cu o garla, moment in care am oprit. Nu aveam semnal la telefoane, nu vedeai tipenie de om. Am coborat din masina sa verific adancimea garlei, daca solul era moale si daca drumul continua si dincolo de garla. Ei bine, dincolo de garla, dupa un povarnis, se intrezarea un drum asfaltat, drept pentru care am hotarat sa inaintam. Dupa kilometri buni de mers, am ajuns si la drumul european mult sperat pe care ar fi trebui sa il urmez din Cluj si intr-un final la Baia Mare.

Ziua urmatoare ne asezam la drum (de o calitate extrem de buna!) pentru Cimitirul Vesel de la Sapanta si Memorialul Victimelor Comunismului si al Rezistentei de la Sighetu Marmatiei.

Cimitirul Vesel, un loc inedit si deloc macabru SAMSUNG CSC(dupa cum ii zice si numele) e intesat de lume. Masini inamtriculate intr-o multitudine de tari, oameni cu aparate foto, chioscuri cu suveniruri, atmosfera de vacanta. Culmea, cu totii vizitam un cimitir!

Daca ai timp, iar vremea iti permite, merita sa citesti cat mai multe dintre povestile(necrologurile) incrustate in monumentele funerare, pentru ca in cea mai mare majoritate chiar sunt foarte amuzante.

Partea amuzanta a mortii s-a terminat insa in clipa in care am ajuns la Memorialul de la Sighet si despre care citisem si vazusem documentare. Aici parca singele iti ingheata, iar un fior rece te fulgera pe sira spinarii.

Ca si muzeu, este foarte bine organizat si dotat. Ghidajul audio este facut in romana, engleza si franceza. Si nu degeaba, bunaoara intalnind cateva grupuri mari de turisti straini. Insa ca si inchisoare, te face sa te opresti si sa te gandesti de mai multe ori la acele persoane pe care le auzi si in ziua de azi spunand cu nostalgie “Era mai bine pe timpul comunistilor…”. Locuri ca acesta nu trebuie sa fie date uitarii vreodata.

Pentru ziua urmatoare aveam planificata si rezervata o excursie pe Valea Vaserului cu Mocanita. Toti ne-au sfatuit sa nu ne incumetam sa nu ne facem rezervare, pentru ca este foarte aglomerat. Au avut mare dreptate, pentru ca ajunsi la statia de plecare, era mai multa lume decat in trei”Gari de Nord” din Bucuresti. Cu toate acestea erau disponibile nu doar un tren, ci patru, astfel incat niciun turist nu a ramas in gara.

Traseul strabatut de tren, pe valea Vaserului este de o frumusete care iti taie respiratia. Pe drum am facut doua popasuri, dintre care unul a fost mai lung si am avut timp sa luam o gustare de la vagonul bufet. Traseul a durat aproximativ doua ore. La statia finala ne astepta un popas mai indelungat. De cum am ajuns, personalul feminin al trenului a schimbat(nu stiu cand au avut timp) uniforma de CFF cu portul traditional maramuresean si s-au organizat in personal care servea masa de pranz turistilor(friptura la gratar cu salata de varza si chifla). Desi aglomeratia de la “restaurant” era foarte mare, lucrurile mergeau repede: o persoana prelua comanda si o transmitea, altcineva disponibiliza tavile si tacamurile plus servetelesi bauturi, iar alta persoana servea mancarea pe tava. Totul mergea “ca pe banda rulanta”. Singurul inconvenient erau viespile, care in acea perioada a anului si in preajma mancarii erau extrem de multe, iar unele agresive. O ploaie torentiala de vara s-a asterunut in clipa in care mecanicul fluierase plecarea noastra inapoi spre Viseu; norocul ca vagonul era inchis(pentru ca exista si vagoane fara peresti laterali), dar chiar si daca nu ar fi fost asa, pe nimeni nu ar fi deranjat, sunt convins.

SAMSUNG CSC               SAMSUNG CSC

 

SAMSUNG CSC

SAMSUNG CSC

SAMSUNG CSC

SAMSUNG CSC

SAMSUNG CSC

SAMSUNG CSC

SAMSUNG CSC

Ultima zi am petrecut-o la hotel, iar seara am decis sa facem o plimbare prin Baia Mare. Aceasta s-a dovedit a fi pe cat de scurta, pe atat de placuta.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s